Concurs angajare

 

 

Muzeul de Artă Timişoara, cu sediul în Timişoara, Piaţa Unirii nr. 1, organizează în   perioada 25.07.2017-31.07.2017 concurs pentru ocuparea  pe perioadă nedeterminată  a următoarelor funcţii contractuale de execuţie vacante :

 

  • 1 magaziner (M) la Biroul Administrativ
  • 2 supraveghetor muzeu (M) la Secția de Specialitate
  • 1 muzeograf debutant – atribuții ghidaj (S) la Secția de Specialitate

 

  1. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente, conform art. 6 din HG nr. 286/2011 :
  1. cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; (În cazul candidatului declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, el are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.)
  6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; (Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii).
  7. curriculum vitae;

Actele prevăzute vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

 

 

  1. Locul de depunere a dosarelor de concurs: Muzeul de Artă Timișoara, P-ţa Unirii nr.1, până la data de 17.07.2017,  ora 15.

      

 

 

III. Condiţii  generale și specifice prevăzute în fișa de post:

 

  • 1 magaziner (M) la Biroul Administrativ
  • studii medii cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime:minim 2 ani;
  • cunoaşterea la nivel mediu a unei limbi străine de circulaţie internaţională;
  • abilităţi de comunicare şi adaptabilitate;
  • experiență în activitatea de încasare și plăți – constituie un avantaj;
  • cunoașterea și respectarea legislației în domeniu, respectiv a legii gestiunii:
  • responsabilitatea gestiunii bunurilor încredințate , conform legislației în vigoare;
  • disponibilitatea la programul de lucru al muzeului (inclusiv sâmbăta și duminica).

 

  • supraveghetor muzeu (M) la Secţia de Specialitate
  • studii medii cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime în specialitatea studiilor:-;
  • cunoaşterea la nivel mediu a unei limbi străine de circulaţie internaţională;
  • abilităţi de comunicare şi adaptabilitate;
  • capacitatea de adapatare la programul de sâmbătă şi duminică şi la programul de lucru prelungit în funcţie de cerinţele şi solicitările pe care le impune activitatea muzeală specifică.

 

  • 1 muzeograf (S)-atributii ghidaj, grad profesional debutant la Secţia de Specialitate
  • studii superioare cu diplomă de licenţă în domeniile: arte plastice, științe umaniste ;
  • vechime în specialitatea studiilor: fără vechime;
  • cunoaşterea la nivel înalt a unei limbi străine de circulaţie internaţională;
  • cunoştinţe operare PC-nivel mediu;
  • disponibilitatea/obligativitatea de a urma cursurile de specialitate pentru obţinerea atestatului de muzeograf;
  • abilităţi de comunicare şi adaptabilitate;
  • capacitatea de adaptare la programul de sâmbătă şi duminică şi la programul de lucru prelungit în funcţie de cerinţele şi solicitările pe care le impune activitatea muzeală specifică.

 

  1. Condiţiile necesare ocupării unui post de natură contractuală vacant, conform art. 3 din HG. nr. 286/2011:

 

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 

  1. Tipul probelor și data desfășurării acestora:

 

     Proba scrisă: 25.07.2017, ora 12.00, la  sediul Muzeului de Artă Timişoara, Piaţa Unirii nr. 1

     Proba de interviu: 27.07.2017, ora 12.00, la sediul Muzeului de Artă Timişoara, Piaţa Unirii nr. 1

 

 

VI . Bibliografia şi, după caz, tematica :

 

 

BIBLIOGRAFIE

pentru  postul de magaziner, studii medii, din cadrul

Biroului Administrativ

 

  1. Ordin nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
  2. Decret nr. 209/1976 (republicată) privind aprobarea Regulamentului operaţiunilor de casă;
  3. Legea nr. 22/1969 (republicată) privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor;
  4. HCM 2230/1969 privind gestiunea bunurilor materiale, cu completările și modificările ulterioare;
  5. O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
  6. Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operatiunile de incasari si plati in numerar;
  7. O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

 

BIBLIOGRAFIE

pentru postul de supraveghetor muzeu, studii medii, din cadrul

                      Secției de Specialitate

 

  1. Legea nr. 311/2003 a muzeelor şi colecţiilor publice, republicată;
  2. Legea 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, cu completările şi modificările ulterioare;
  3. Ordin nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
  4. OUG nr.103/2007 pentru modificarea şi completarea OG nr.81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

pentru  postul de muzeograf- atribuții ghidaj, studii superioare, grad profesional debutant  din cadrul Secţiei de Specialitate

 

  1. Legea nr. 311/2003 a muzeelor şi colecţiilor publice, republicată.
  2. Legea 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, cu completări şi modificări ulterioare.
  3. Hotărârea nr. 886/2008 privind aprobarea Normelor de clasare a bunurilor culturale mobile.
  4. Ordinul Ministrului Culturii nr. 2057/2007 şi nr. 2185/2007.
  5. Palatul Baroc şi Colecţiile sale, Muzeul de Artă Timişoara, 2006.
  6. Oprescu Marcela, Artă şi meşteşug. Colecţia de obiecte din metal (secolele XIX-XX), Timişoara, 2007.
  7. Pârvulescu Sabina, Pictura românească din Banat. Secolul al XVIII-lea, Timişoara, 2006.
  8. Euroregionalia, Anul I, Nr. 2, Muzeul de Artă, Timişoara, 2015.

 

VII. Calendarul de desfăşurare a concursului:

 

Nr. crt. Etapa Data
1 Data  limită și ora până la care se pot depune dosarele de concurs

 

17.07.2017, ora 15.00
2 Selecția dosarelor 19.07.2017, ora 14.00
3 Data  și ora desfășurării probei scrise 25.07.2017, ora 12.00
4 Termenul de afișarea al  rezultatului  probei scrise 25.07.2017
5 Termenul de depunere a contestației la proba scrisă 26.07.2017
6 Termenul de afișare al rezultatului contestației la proba scrisă 26.07.2017
7 Data  și ora desfășurării probei de interviu 27.07.2017, ora 12.00
8 Termenul de afișarea al  rezultatului probei de interviu 27.07.2017
9 Termenul de depunere a contestației la proba de interviu 28.07.2017
10 Termenul de afișare al rezultatului contestației la proba de interviu 28.07.2017
11 Termenul de afișare al rezultatului final 31.07.2017

 

Locul unde se desfăşoară concursul: sediul Muzeului de Artă Timişoara, Piaţa Unirii nr. 1

 

 

 

 

DIRECTOR

Prof. univ. dr. Victor Neumann

 

ÎNTOCMIT

Inspector de specialitate IA-RU

Liţă Lavinia

ShareShare on FacebookShare on Google+Email this to someoneTweet about this on TwitterPin on Pinterest