Ștefan SZÖNYI – Monumental

 

Expoziția Ștefan Szönyi intitulată MONUMENTAL va fi vernisată marți, 12 decembrie 2017, ora 18:00, la Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc. Expoziția prezintă în premieră lucrări ale artistului provenind din colecții private. Expozița va fi deschisă de Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara.

Ștefan Szönyi  (1913-1967), născut la Banloc, s-a format ca artist la Lugoj, Timișoara și Paris. După al doilea război mondial, se stabilește la București, unde se va afirma ca un pictor de nivel național și internațional. În anul 1966 revine în urbea de pe Bega cu proiectul mozaicului pentru Universitate.

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la dispariția artistului, motiv pentru care Muzeul de Artă Timișoara a pregătit o expoziție care reamintește parcursul artistic al pictorului, mărturie a unei traiectorii umane și artistice fascinante.

“Ștefan Szönyi este unul dintre artiștii celebri ai României care s-au format și s-au afirmat în mediul social-cultural al Timișoarei interbelice. Pentru cei ce vor să înțeleagă opera sa este de dorit s-o contextualizeze, mai precis s-o asocieze atmosferei sociale și intelectuale a unui oraș care în preajma celui dintâi război mondial și mult timp după aceea a fost considerat singurul experiment reușit al politicilor iluministe ale Europei Centrale. În biografia, educația, gândirea și arta lui Szönyi se regăsesc moștenirile multiplu codate ale Mitteleuropei. Adică, tot ceea ce a dat un contur și o identitate inconfundabile Banatului Timișoarei […] Szönyi preluase şi valorificase starea de spirit a familiei sale și a celui mai întins segment social al oraşului. Opera sa este una novatoare, include o simbolistică diversă, perspectiva intelectual-cosmopolită, experimentînd și valorificând interferențele regiunii și ale zonei, bogăția de tradiţii urbane și rurale ale Banatului. Talent înnăscut, minte iscoditoare, putere de muncă ieșită din comun, Szönyi a fost repede remarcat în cercurile artiștilor, ale colecționarilor, ale iubitorilor de artă. În Timișoara anilor ‘30 ai secolului trecut, la o vârstă la care alții abia își începeau studiile, deschisese strălucite expoziții personale. În paralel, studia sub îndrumarea unor artiști și profesori eminenți precum Julius Podlipny, Romul Ladea, Anastase Demian, Aurel Ciupe și Alexandru Popp. Universul cultural-urban era rafinat, adesea original, unul căruia Szönyi avea să-i dăruiască propria-i excelență.

Ceea ce a urmat în deceniile consacrării este impresionant prin teme și personaje, prin limbaje și mesaje, prin desen și culoare, prin monumentalitatea inimitabilă. În pofida celor două regimuri politice totalitare care i-au scurtat viața, Szönyi s-a făcut remarcat ca un om de caracter și ca un artist complex și complet. Purtător de cuvânt al identității multi-și interculturale a regiunii natale, el avea să se exprime în chip particular în cadrul mișcării artistice a României moderne. Fusese un pictor al cărui meșteșug și a cărui creație au fost adesea comentate și agreate atât în mediile intelectuale românești, cât și în acelea internaționale.

Deîndată ce perpectivele asupra istoriilor recente din fostele state comuniste vor beneficia de examinări raționale și, deci, vor deveni credibile, va fi de dorit ca și orientarea ideatică a artistului să fie analizată și comentată. Deocamdată, consider că este momentul să descoperim și să recunoaștem opera unui mare artist. Acestea sunt doar câteva argumente pentru care Muzeul de Artă Timișoara deschide o expoziție-sinteză, prezentând personalitatea și opera pictorului Ștefan Szönyi. Îi mulțumesc doamnei Anca Szönyi Thomas, fiica artistului, al cărei aport în realizarea acesteia a fost unul deosebit de important” – Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara.

“ Sper ca această expoziție să reprezinte o ocazie pentru ca publicul iubitor de artă să aprecieze şi să resitueze creația lui Ștefan Szönyi, să redescopere simbioza între perfecțiunea arhitecturii operelor sale – adesea adevărate parabole interesant de descifrat – şi substratul lor filozofic sau social” – Anca Szönyi Thomas, fiica artistului și curatoarea expoziției.

Expoziția de la Muzeul de Artă din Timișoara poate fi vizitată din 12 decembrie 2017 până în 20 februarie 2018, de marți până duminică, între orele 10-18.

ShareShare on FacebookShare on Google+Email this to someoneTweet about this on TwitterPin on Pinterest